Cele mai bune companii din domeniul AI în care ai putea investi

Timp de citire: 11 minute(s)
Mână robotică întinzându-se pentru a atinge mâna umană, simbolizând legătura dintre om și mașină.
Sursa Foto: Adobe Stock Photos
Acțiunile companiilor din sectorul inteligenței artificiale sunt cele mai atractive investiții de pe Wall Street încă din 2022. Află mai multe despre companiile conexe acestui sector și despre noile oportunități tehnologice. Va schimba inteligența artificială economia globală? Se vor aprecia acțiunile individuale pe măsură ce cererea de cipuri AI va atinge un nivel record, determinată fiind de comenzile companiilor din domenii conexe AI? Haideți să analizăm împreună.

Inteligența artificială influențează imaginația umanității de zeci de ani,  de la roboții capabili să-i ajute pe oameni în activitățile zilnice produși de Boston Dynamics până la mașinile autonome ale inginerilor Tesla. Cu toate acestea, în acest stadiu, omenirea este încă departe de a atinge punctul culminant al așa-numitei inteligențe artificiale generale (AGI). Dar dezvoltarea în această direcție este în mod clar accelerată, fiind determinată de scăderea costurilor de învățare automată și de capacitatea de a rezolva probleme complexe. Companiile din domeniul inteligenței artificiale sunt implicate în această dezvoltare generațională. Unele dintre acestea, cum ar fi Microsoft, au o experiență dovedită anterior, în „era internetului”. Așa-numitele companii americane Big Tech, precum Microsoft, Alphabet (Google) și Nvidia conduc, deocamdată, această cursă, generând randamente uriașe pentru acționari.

Algoritmii avansați care gestionează sute de mii de tranzacții pe piața financiară, cum ar fi Aladdin, utilizat de BlackRock, li s-au alăturat recent ChatGPT, care oferă speranțe de „democratizare” a inteligenței artificiale. „Investiția în inteligența artificială” este cu siguranță o tendință globală nouă, similară erei «dot-com» sau acțiunilor speculative ale căilor ferate din secolul al XIX-lea. ChatGPT a fost aplicația cu cea mai rapidă creștere din istorie. Vor experimenta piețele o nouă tendință durabilă de investiții pe piețele bursiere globale? Cine poate deveni un beneficiar „neobservat” al acestei curse? În articolul următor, vom prezenta modul de expunere la această tendință ascendentă, vom prezenta fundamentele acesteia și vom încerca să răspundem la cele mai frecvente întrebări.

Principalele aspecte

  1. Datorită modelelor LLM și  tuturor instrumentelor generative de AI, companiile pot crește marjele și eficiența pe termen lung, dezvoltându-se și devenind modele de afaceri complet noi.
  2. Unele companii precum Nvidia, Arista Networks sau Super Micro Computer (compania face parte din indicele S&P 500 din 2024) au fluxuri de numerar suplimentare datorită unei cereri extinse de tehnologie AI. Încercarea de a recunoaște și de a investi în „viitorii câștigători” poate fi crucială în această etapă a tendinței de creștere.
  3. Investițiile în companiile din sectorul inteligenței artificiale pot oferi randamente ridicate, dar implică un risc ridicat, cheltuieli inițiale și cercetare. Încearcă să înțelegi acest sector, precum și baza tehnologică înainte de a lua în considerare orice investiție.
  4. Poți lua în considerare investițiile în acțiuni AI prin intermediul fondurilor tranzacționate la bursă, în special cele care au în portofoliu companii tehnologice extinse, de exemplu, ETF-uri pe Nasdaq 100. Acest tip de investiție reduce riscul individual și expunerea la piață. Într-un astfel de caz, poți fi sigur că vei avea o performanță similară mediei pieței fără a consuma timp cu selectarea companiilor în care să investești.
  5. Înțelege inovația tehnologică pentru a cunoaște în profunzime tendința și pentru a încerca să o valorifici. Ia în calcul faptul că piața de acțiuni nu oferă doar oportunități, ci implică și riscuri precum ciclicitatea (cunoscută în special în sectorul semiconductorilor), volatilitatea și recesiunile. Nu investi în piețe mai mult decât îți poți permite să pierzi.
  6. Inteligența artificială poate naște o adevărată revoluție în sectoare precum: Semiconductori (cipuri GPU cu arhitectură specială adresată centrelor de date și cererii de inteligență artificială), Rețele software (rețele software pentru centre de date și pentru cloud computing), Analiză de date (analiza datelor și furnizarea de informații mai bune), Comerț electronic și vânzări (analiza cererii și a comportamentelor clienților), Industrie (automatizare mai eficientă) sau Apărare (strategie, vehicule și arme fără pilot, colectarea de informații cu valoare militară sau politică.). Investițiile în inteligența artificială pot reprezenta o tendință foarte puternică în deceniul 2020-2030.
un grafic ce prezintă mențiuni referitoare la inteligența artificială în raportările Big Tech din Q4 2021 și din Q4 2022

Graficul de mai sus arată de câte ori fiecare companie BigTech a menționat „AI” în raportul său pentru Q4 2022. Vedem o creștere de peste 6 ori față de anul precedent pentru Microsoft, o creștere de aproape 2 ori pentru Meta Platforms și Alphabet (Google), care a menționat AI de 32 de ori (78% YoY), un număr record. Compania era deja cunoscută pentru interesul său ridicat față de inteligența artificială. Acum, ceilalți giganți încep să o ajungă din urmă. De asemenea, Q4 din 2022 a fost trimestrul în care GPT și-a început călătoria, fiind construită de dezvoltatorii AI. Putem marca această perioadă ca un început al unei tendinței mai largi, susținută de cipurile Nvidia AI. Sursă: Ark Invest, XTB Research

Viitorul inteligenței artificiale

De mulți ani, companiile sunt implicate în dezvoltarea AI, dar 2023 a adus un nou val de interes pentru inteligența artificială, alimentat fiind de succesul masiv al chatbotului ChatGPT și de un apetit tot mai mare pentru risc pe piețele globale. Construit de OpenAI în parteneriat cu investitorul de miliarde de dolari al companiei, Microsoft, ChatGPT, potrivit Reuters, a devenit aplicația cu cea mai rapidă creștere din istorie.

Motorul lingvistic GPT-3 utilizat de chatbot încă este în curs de îmbunătățire, dar având o bază de date uriașă, inteligența artificială s-a făcut remarcată prin rezolvarea unor teste avansate în discipline științifice și umaniste, la nivel universitar. Nicio aplicație AI nu a mai înregistrat un succes atât de spectaculos, după cum arată graficul de mai jos.

ChatGPT a avut nevoie de doar 2 luni pentru a atrage 100 de milioane de utilizatori lunari, ceea ce arată amploarea interesului care s-a tradus pe piața bursieră. Aceasta este o rată de peste 4 ori mai rapidă decât cea pe care a avut-o TikTok și de 15 ori mai rapidă decât cea a aplicației Instagram. Aplicațiile au fost depășite într-un mod spectaculos. Sursă: TheRundownAI

Finanțarea pentru AI din partea fondurilor mutuale din 2022, când NASDAQ pierdea aproape 35%, a rămas foarte solidă. Acest lucru s-a întâmplat în ciuda temerilor legate de o recesiune globală, de o încetinire economică și de o scădere accentuată a finanțării pentru industria tehnologică, într-un mediu de creștere masivă a ratelor dobânzilor de către băncile centrale. Aceasta ar putea fi o previziune optimistă pentru „taurii” care se așteaptă la noi creșteri. Pentru că, dacă în „vremuri grele” investițiile în această industrie nu scad semnificativ, aceasta arată potențialul uriaș al industriei și determinarea investitorilor majori.

un grafic care reprezintă scăderea afacerilor și a finanțării la minimul ultimelor 8 trimestre

Tranzacțiile externe și finanțarea proiectelor legate de inteligența artificială au scăzut notabil în 2022, totuși au rămas la niveluri semnificativ mai mari decât media istorică. Chiar și în timpul politicii „sea change” a Rezervei Federale, cu rate ale dobânzilor mai ridicate, instituțiile financiare au investit în startup-uri AI. Sursă: CB Insights

Conform ideii enunțate în Legea lui Wright, scăderea costurilor de formare a inteligenței artificiale ar trebui să impulsioneze dezvoltarea acesteia în anii următori. Ce ar putea însemna acest lucru pentru piețe? Deși ChatGPT este un software interesant, pe termen lung s-ar putea să nu fie suficient de revoluționar.

Pe măsură ce devine din ce în ce mai ieftin să antrenezi un chatbot cu o putere similară, atenția piețelor și a investitorilor se va îndrepta, probabil, către instrumente și mai avansate, care oferă un avantaj competitiv. Acest lucru ar putea duce, în cele din urmă, la o creștere a numărului de companii în sectorul inteligenței artificiale și a creșterea cererii de cipuri și stocare (cloud computing).

un grafic care reprezintă costul de formare a unei performanțe la nivelul GPT-3, costul hardware al formării AI, costul formării software a rețele neuronale AI unison

Conform calculelor realizate de Ark Invest, costul pentru formarea unei inteligențe artificiale cu o putere similară ChatGPT-3 a scăzut de la 4,65 milioane de dolari în 2020, la 450.000 de dolari în 2022. Sursă: Ark Invest

Inteligența artificială generativă

Un om de afaceri care utilizează un smartphone cu o pictogramă Changetip afișată pe ecran cu logo-ul ChatGPT.

Sursa Foto: Adobe Stock Photos

Inteligența artificială generativă este o tendință emergentă în peisajul AI. Iată câteva aspecte de reținut:

  • Se estimează că pentru software-ul inteligenței artificiale generative cheltuielile vor crește de la 1 miliard de dolari, cât au fost în 2022, la 81 de miliarde de dolari în 2027, semnalând o creștere rapidă a pieței.
  • Marile companii de tehnologie, precum Meta, Google și OpenAI, sunt lideri în ceea ce privește progresele AI.
  • Meta a dezvoltat LLaMA 2, Google a creat AI Gemini, iar OpenAI a introdus GPT-4.

În ciuda potențialului inteligenței artificiale generative, aplicațiile sale s-au confruntat cu provocări, cum ar fi dezinformarea și prejudecățile. Cu toate acestea, succesul modelelor lingvistice de mari dimensiuni, cum ar fi ChatGPT al OpenAI, care a atras 100 de milioane de utilizatori în două luni de la lansare, reflectă un interes și o adopție publică semnificativă. Investițiile în companii aflate în avangarda inteligenței artificiale generative oferă expunere la acest segment al pieței AI, care se dezvoltă rapid.

Ciocnire între titani?

Având o finanțare record, de 10 miliarde de dolari, pentru OpenAI, Microsoft încearcă să-și consolideze propriul browser, Bing, care a pierdut în fața browserului Google (Alphabet) în competiția pentru cota de piață a motoarelor de căutare. Acest lucru ar putea fi un catalizator pentru concurența dintre cei doi giganți tehnologici, iar această concurență s-a tradus întotdeauna prin creșterea cheltuielilor pentru cercetare și dezvoltare și prin creșterea industriei - la fel cum Războiul Rece a determinat, la vremea sa, dezvoltarea tehnologiei militare și spațiale.

Investitorii au devenit convinși că dezvoltarea AI se va accelera, deoarece Microsoft (MSFT.US) urma să cheltuiască mulți bani pentru dezvoltarea AI, în ciuda valului de concedieri și de reduceri de costuri anunțat în 2022. Nu a durat mult până când Alphabet (GOOGL.US) a anunțat prezentarea propriului chatbot, Gemini, bazat pe motorul lingvistic laMDA.

Gigantul tehnologic chinez Baidu (BIDU.US) s-a alăturat, de asemenea, cursei. Inteligența sa artificială generativă răspunde în mod competent la întrebări folosind baze de date uriașe, în timp ce modele grafice precum DALL-E produc, la cerere, imagini creative în câteva secunde. Și asta nu este tot, „make-a-video” oferit de compania lui Zuckerberg poate crea și videoclipuri scurte. Nu este surprinzător faptul că interesul pentru inteligența artificială generativă este în creștere. Aceasta permite companiilor și utilizatorilor individuali să genereze conținut valoros într-un timp scurt; și, de cele mai multe ori, la un cost mult mai mic decât cel perceput de specialiști sau artiști.

un grafic reprezentând investițiile cu capital de risc în AI generativă între 2017-2022

Fondurile de capital de risc nu au redus finanțarea pentru companiile de AI generativă în ciuda circumstanțelor macro dificile. Numărul de tranzacții a scăzut cu aproximativ 10%, în timp ce valoarea lor totală în dolari a crescut. Prin comparație, potrivit CoinDesk, investițiile de capital de risc, în industria criptomonedelor, în ianuarie 2023 au scăzut cu aproape 91% față de anul anterior. Sursă: PitchBook, FinancialTimes

AI - șansă din partea companiilor producătoare de semiconductori?

Un prim plan al unei plăci de circuite pe un fundal albastru și portocaliu.

Sursa Foto: Adobe Stock Photos

Beneficiile (dar și potențialele capcane) ale tehnologiei AI ar putea afecta în mod major acțiunile celor mai mari companii de tehnologie din lume, precum Microsoft și Alphabet (Google). Producătorii care fabrică cipuri folosind tehnologii de 5nm și mai mici, precum Nvidia (NVDA.US), AMD (AMD.US) și Taiwan Semiconductors (TSM.US) pot beneficia de această tendință prin evitarea potențialelor capcane și derapaje tehnologice. Datorită nevoilor uriașe de calcul asociate cu inteligența artificială generativă, furnizorii de cipuri pot avea de câștigat, la fel cum și producătorii specializați de circuite integrate (CI) și de fotomase precum Lam Research (LRCX.US), ASML (ASML.NL), Synopsys (SNPS.US) sau Photronics (PLAB.US) pot avea de câștigat.

Prețul mediu de vânzare al GPU-ului Nvidia A100 la 16 februarie 2023 era de aproximativ 10.000 de dolari, iar prețul procesorului H100, prezentat în martie 2022, era de aproximativ 25.000 de dolari. Presupunând că 5.000 de GPU-uri A100 de la Nvidia reprezintă puterea de formare a limbajului GPT-3, rezultă venituri de aproximativ 50 de milioane de dolari, presupunând un preț mediu de 10.000 de dolari per procesor super-eficient. Cu toate acestea, este posibil ca aceste companii să încerce să mențină cât mai scăzute costurile pentru dezvoltarea motoarelor de limbaj prin utilizarea altor cipuri, cum ar fi AMD MI300 (AMD.US).

Este posibil ca Microsoft să nu fie singurul client al producătorilor de cipuri. Google, de exemplu, ar putea decide să utilizeze procesoare tensoriale TPU, pentru a-și alimenta propriile modele AI. Cu toate acestea, există încă îngrijorări cu privire la costurile pentru întreținerea chatboturilor. Conform estimărilor, o interogare pentru ChatGPT variază între 0,3 și 1 dolar, cu mult peste costul de funcționare al unei interogări tradiționale de căutare Google, pe care analiștii îl estimează între 0,00001 și 0,002 dolari. Deși costurile sunt încă ridicate, acestea nu au reprezentat un impediment pentru investițiile din partea capitalului de risc.

Deși cererea corporativă pentru cipurile revoluționare ARM ar putea să continue să crească (de exemplu utilizarea ARM de către Amazon, printre altele), având în vedere încetinirea economiei, concedierile din industria tehnologică și ratele dobânzilor mai mari, mulți producători ar putea să se orienteze din nou către cipuri semiconductoare care au costuri mai mici, într-un mediu de presiune descendentă asupra costurilor legate de căutare, ceea ce poate genera noi oportunități pentru producătorii de cipuri.

un grafic reprezentând date privind interesul investitorilor pentru inteligența artificială generativă în 2022

De asemenea, interesul mai larg al investitorilor pentru AI generativă în 2022 a crescut numărul de tranzacții, precum și valoarea investițiilor denominate în dolari americani. Sursă: CBInsights

Acțiuni și ETF-uri conexe inteligenței artificiale

Robot de tranzacționare automatizată care analizează datele de pe piața bursieră
Sursa Foto: Adobe Stock Photos

Pentru a se expune interesului tot mai mare pentru inteligența artificială, investitorii pot deveni interesați să investească în acțiuni AI (societăți cotate la bursă care ar putea să câștige direct sau indirect din tendința AI)

Iată câteva exemple de acțiuni conexe inteligenței artificiale:

AI: C3.ai (AI.US), SoundHound (SOUN.US), BigBear AI Holdings (BBAI.US), Artificial (AI.ES), PROS Holdings (PRO.UU) WisdomTree Artificial Intelligence UCITS ETF (WTAI.UK)

Semiconductori: Nvidia (NVDA.US), Advanced Micro Devices (AMD.US), Micron Technology (MU.US), Intel (INTC.US), Texas Instruments (TX.US) Taiwan Semiconductors (TSM.US), Broadcom (AVGO), Marvell Technologies (MRVL), Photronics (PLAB.US)

Centre de date: Super Micro Computers (SMCI.US), Arista Networks (ANET.US), Juniper (JNPR.US), Cisco Systems (CSCO.US), IBM (IBM.US)

Cloud Computing: Microsoft (MSFT.US), Alphabet (GOOGL.US), Amazon (AMZN.US), Cloudflare (NET.US), Snowflake (SNOW.US), DataDog (DDOG.US), Fastly (FSLY.US), Wisdom Tree Cloud Computing ETF (WCLD.UK)

Altele: Tesla (TSLA.US), Adobe (ADBE.US), Apple (AAPL.US), Baidu (BIDU.US), Alibaba Holdings (BABA.US) JD.com (JD.US), Palantir (PLTR.US), Snowflake (SNOW.US)

Instrumente CFD populare conexe AI: C3.ai (AI.US), US100 (contracte futures pe Nasdaq 100) și CFD-uri pe criptomonede GRAPH, FILECOIN

Cu toate acestea, e important de amintit faptul că tranzacționarea cu CFD-uri poate duce la pierderi semnificative și, înainte de a face investiții folosind astfel de instrumente, este necesară o informare corespunzătoare, pe care investitorii o pot face utilizând platforma educațională oferită de XTB.

Important: În ciuda popularității uriașe, este încă greu de prezis cum vor evolua acțiunile din sectorul inteligenței artificiale generative. Există companii care furnizează AI generativă, cum ar fi Adobe, dar, deocamdată, investițiile în acest sector sunt limitate la giganții din sectorul tehnologiei, cum ar fi Alphabet (Google) sau Microsoft și instrumentele lor. Din cauza costurilor de capital mai ridicate și a cantității uriașe de date esențiale pentru furnizarea de soluții de inteligență artificială, numărul de acțiuni tehnologice de inteligență artificială este, de asemenea, limitat.

Riscul investițiilor în AI

Investiția în societăți cotate la bursă implică un risc ridicat, chiar și în cazul unui portofoliu diversificat. Înainte de a investi în orice acțiune, este esențial să acumulezi cât mai multe informații. Deoarece investițiile în inteligența artificială sunt din ce în ce mai populare, o mulțime de speculatori și de analiști sunt implicați în acțiunile tehnologice, dar, pentru moment, doar câteva companii sunt implicate exclusiv în dezvoltarea inteligenței artificiale. Cele mai cunoscute acțiuni AI sunt cele ale producătorilor de cipuri AI, Nvidia și AMD (GPU), Microsoft (OpenAI, Copilot și Bing AI), Google (Gemini AI) și Arista Networks (infrastructura centrelor de date). Sectorul AI este uriaș, chiar și mașinile care se conduc singure pot fi o tehnologie viitoare. Investitorii se concentrează pe creșterea veniturilor.

Mai sus, am enumerat companiile disponibile în oferta XTB, precum și ETF-urile AI care oferă expunere pe acțiunile companiilor conexe inteligenței artificiale. Am adăugat, de asemenea, producătorii celor mai eficiente semiconductoare, deoarece, indirect, aceste companii pot înregistra venituri mai mari datorită creșterii cererii de putere de calcul (rezultatul dezvoltării AI). De asemenea, companiile de software angajate în produse AI pot deveni giganți tehnologici. Dar nu uita - performanțele anterioare nu oferă nicio  garanție, iar experții din industrie se pot înșela, subestimând companiile mai mici. Deocamdată, giganți precum Taiwan Semiconductor Manufacturing sau Nvidia sunt mult mai populari decât orice alte companii mici din domeniul AI. Dar nimeni nu știe cu exactitate care sunt cele mai bune companii din sectorul inteligenței artificiale în care să investești.

O imagine repetitivă care afișează cuvântul „FAQ” într-un model repetat, subliniind întrebările frecvente

Sursa Foto: Adobe Stock Photos

Întrebări Frecvente

Există multe indicii că, alături de cloud computing, lumile virtuale Metaverse, mașinile autonome sau tehnologia blockchain, inteligența artificială va fi unul dintre motoarele puternice ale dezvoltării tehnologice. Modelele mari de limbaj oferă instrumente de inteligență artificială importante pentru orice cercetător, iar motoarele de căutare de tip Bing sunt din ce în ce mai populare. Datorită învățării automate, acțiunile companiilor AI ar putea fi mai valoroase pentru investitorii care caută inteligența artificială.

Datorită învățării automate, costul „formării” AI a scăzut la minime istorice în 2023, ceea ce, conform legii lui Wright, ar trebui să influențeze pozitiv dezvoltarea ulterioară. Inteligența artificială permite o muncă mai eficientă și poate reduce costurile pentru companii, ajută la gestionarea riscurilor și are un impact pozitiv asupra marjelor. Toate acestea înseamnă că din ce în ce mai multe companii ar putea fi interesate de utilizarea instrumentelor AI.

Investitorii se orientează spre piața bursieră pentru a maximiza randamentele, menținând, în același timp, riscul de piață cât mai scăzut posibil. Problema este că, de multe ori, cele două nu merg în tandem. Prin urmare, un investitor trebuie să se gândească dacă dorește să-și protejeze mai mult capitalul cu prețul unor profituri posibil mai mici (probabil și pierderi mai mici) și al unei volatilități mai reduse.

  • Sau dacă se așteaptă la profituri ridicate, acceptând, în același timp, posibilitatea unor pierderi considerabile. Este foarte dificil să echilibrezi cele două strategii. Atunci când ești în căutarea unei companii, e bine să ai în vedere toate cunoștințele tale despre industria AI. Analizează modul în care societatea, ale cărei acțiuni le achiziționezi, își desfășoară activitatea.
  • Ca regulă generală, investițiile în inteligența artificială sunt riscante și pot implica un profit ridicat sau o pierdere semnificativă. Companiile care operează în mod direct în această industrie se pot confrunta cu provocări sub forma unor probleme în obținerea de finanțare suplimentară (în special atunci când ratele dobânzilor sunt ridicate, afectând costul împrumuturilor instituționale și serviciul datoriei) și în situația unei încetiniri economice care face ca unele companii să fie reticente în a crește cheltuielile de investiții.
  • Poți citi recenziile clienților și ale angajaților despre compania aleasă. De asemenea, merită să verifici rapoartele de evaluare fundamentale, precum raportul P/B, raportul P/E, raportul PEG, randamentul capitalului investit (ROIC), raportul datorie/capital propriu și P/S. Poate fi deosebit de important să vezi cum sunt acestea prin comparație cu sectorul din care fac parte și față de concurenți. Află cât mai multe informații despre fondatorul și directorii companiei și urmărește ce au de spus, dacă își exprimă ocazional punctul de vedere cu privire la o problemă importantă.

Da, dezvoltarea inteligenței artificiale este corelată cu dezvoltarea industriei semiconductorilor și a cloud computing-ului, printre altele. Toate aceste elemente sunt conectate între ele, astfel că tendința în creștere a inteligenței artificiale indică faptul că cererea pentru cele mai avansate semiconductoare ar trebui să crească în viitor..

La rândul său, creșterea cantității de date digitale înseamnă cerere pentru stocare, stimulând cererea de cloud computing. Prin urmare, ne putem aștepta ca societățile din aceste două industrii să fie beneficiari indirecți ai dezvoltării inteligenței artificiale.

Desigur, riscul de eșec și de faliment este prezent în orice afacere. Cu atât mai mult în cazul noilor tehnologii, unde concurența continuă să crească, iar salturile tehnologice pot submina cererea pentru soluții tehnologice mai vechi. De exemplu dischetele, CD-urile și DVD-urile, dar și companii precum Polaroid și Yahoo.

Acest lucru ar trebui să dea de gândit investitorilor; la urma urmei, niciun boom nu poate dura la nesfârșit, ceea ce înseamnă că se va încheia la un moment dat. Pe lângă amenințarea falimentului sau a slabei administrări a companiei, există și riscul ca investitorii să cumpere acțiuni la o companie bună, dar la prețuri ridicate, ceea ce poate duce, de asemenea, la o pierdere masivă.

CFD-ul pe acțiuni este un instrument derivat complet diferit, care este corelat cu prețul acțiunilor unei companii doar printr-un preț similar. CFD-urile pe acțiuni (contracte pentru diferență) sunt instrumente financiare riscante bazate pe prețul acțiunilor unei companii.

Cea mai bună acțiune de inteligență artificială pe care să o iei în considerare pentru cumpărare este Super Micro Computer, deoarece joacă un rol-cheie în inteligența artificială și a înregistrat recent o creștere semnificativă a veniturilor. Ultimele sale venituri trimestriale au depășit veniturile totale pentru întregul an precedent.

Investiția în companii de inteligență artificială poate oferi randamente ridicate, dar implică și un risc ridicat, cheltuieli inițiale și cercetare. Ia în considerare investirea în acțiuni AI prin fonduri tranzacționate la bursă axate pe inteligență artificială pentru a reduce riscul individual și expunerea la piață.

Printre cele mai bune companii din domeniul AI pot fi incluse Alibaba Cloud, DataRobot, Google, Hugging Face, H2O.ai, Rasa, Microsoft, Alphabet, NVIDIA, Meta Platforms (Facebook), Tesla, IBM, Palantir, Amazon, People.ai, AlphaSense și Mobileye. Ia în considerare aceste companii pentru nevoile tale legate de inteligența artificială.

Atunci când evaluezi companiile din domeniul inteligenței artificiale pentru a investi, ia în considerare expertiza lor tehnică, poziționarea pe piață, modelul de afaceri și cât de puternică este echipa. Caută tehnologii AI unice și scalabile, nevoi de piață nesatisfăcute, un model de venituri puternic și o abordare proactivă a conformității cu reglementările.

Nu este posibil atât timp cât Open AI este o companie privată. Marele investitor în Open AI este Microsoft, iar până în 2024, compania nu a planificat listarea pe bursă.

Înainte de a te gândi să începi să tranzacționezi CFD-uri pe acțiuni, familiarizează-te cu platforma noastră educațională. Tranzacționare cu CFD-uri - Ce este Contractul pentru diferență? Tranzacționarea CFD pe acțiuni este extrem de riscantă.

"Acest material este o comunicare de marketing în sensul articolului 24 alineatul (3) din Directiva 2014/65 / UE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 mai 2014 privind piețele de instrumente financiare, și de modificare a Directivei 2002/92 / CE și a Directivei 2011 / 61 / UE (MiFID II). Comunicarea de marketing nu este o recomandare de investiții sau o recomandare de informații sau o recomandare care sugerează o strategie de investiții în sensul Regulamentului (UE) nr. 596/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 aprilie 2014 privind abuzul de piață ( reglementarea abuzului de piață) și de abrogare a Directivei 2003/6 / CE a Parlamentului European și a Consiliului și a Directivelor Comisiei 2003/124 / CE, 2003/125 / CE și 2004/72 / CE și a Regulamentului delegat (UE) 2016/958 al Comisiei din 9 596/2014 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește standardele tehnice de reglementare pentru aranjamentele tehnice pentru prezentarea obiectivă a recomandărilor de investiții sau a altor informații care sugerează strategii de investiții și pentru dezvăluirea de interese particulare sau indicații de conflicte de interese sau orice alte sfaturi, inclusiv în domeniul consultanței în materie de investiții, în sensul Legii privind tranzacționarea cu instrumente financiare din 29 iulie 2005 (de ex. Journal of Laws 2019, articolul 875, astfel cum a fost modificat). Comunicarea de marketing este pregătită cu cea mai mare diligență, obiectivitate, prezintă faptele cunoscute autorului la data pregătirii și este lipsită de orice elemente de evaluare. Comunicarea de marketing este pregătită fără a lua în considerare nevoile clientului, situația sa financiară individuală și nu prezintă nicio strategie de investiții în niciun fel. Comunicarea de marketing nu constituie o ofertă de vânzare, oferire, abonament, invitație la cumpărare, reclamă sau promovare a oricărui instrument financiar. XTB SA nu este responsabilă pentru acțiunile sau omisiunile niciunui client, în special pentru achiziționarea sau cedarea instrumente, întreprinse pe baza informațiilor conținute în această comunicare de marketing. XTB SA nu va accepta răspunderea pentru nicio pierdere sau daună, inclusiv, fără limitare, orice pierdere care poate apărea direct sau indirect, efectuată pe baza informațiilor conținute în această comunicare de marketing. În cazul în care comunicarea de marketing conține informații despre orice rezultat cu privire la instrumentele financiare indicate în acestea, acestea nu constituie nicio garanție sau prognoză cu privire la rezultatele viitoare. Performanțele anterioare nu indică neapărat rezultatele viitoare și orice persoană care acționează pe baza acestor informații o face pe propriul risc. Acest material nu este emis pentru a influenta deciziile de tranzacționare ale niciunei persoane. Informațiile cuprinse în cadrul acestui material nu sunt prezentate pentru a fi aplicate, copiate sau testate în cadrul tranzacțiilor dumneavoastră. Informațiile cuprinse în cadrul acestui material sunt emise în baza experienței proprii a emitentului și nu reprezintă o recomandare individuală, nu vizează atingerea anumitor obiective, randamente financiare și nu se adresează nevoilor niciunei persoane anume care ar primi-o. Premisele acestui material nu au în vedere situația și persoana dumneavoastră deci nu recomandăm utilizarea acestor informații sub orice formă. Utilizarea informațiilor cuprinse în cadrul acestui material în orice modalitate se face pe propria dumneavoastră răspundere. Acest material este emis de către un analist pentru care își asumă răspunderea XTB SA, persoană juridică autorizată de KNF – Autoritatea de Supraveghere Financiara din Polonia."

Alătură-te celor peste
1 000 000 de investitori din întreaga lume