Bursa de Valori București a avut, până acum în 2021, un an foarte bun. Derulând spre începutul anului, când perspectivele erau întunecate de situația din sănătate, cu efecte sociale și economice directe și majore, o asemenea performanță nu ar fi fost ușor de anticipat.
- Indicele BET a înregistrat în 2021, până la închiderea ședinței din 1 septembrie, o creștere de 25.5%. În privința randamentelor, anul acesta a fost unul bun și pentru bursa poloneză, dar indicele WIG20 a reușit un avans de 19.3%, sensibil sub cel al BET.
- Numărul de listări a ajuns la o cotă fără precedent de la perioada de formare a bursei în România.
- Pe Aero, segmentul de creștere, au înregistrate 15 listări anul acesta și alte 2 pe piața principală, în timp ce în Polonia până în august fuseseră înregistrate 16 listări pe segmentul de creștere (similar cu Aero) și 9 noi nume pe piața principală.
- Potrivit estimărilor CEO-ului Bursei de la Varșovia, ar fi așteptate încă 20 de nume noi, până la finalul anului.
- Numărul de investitori pe piața românească de capital a crescut la 70.756 la jumătatea anului, de la 65.637 la început de 2021.
- Între companiile cele mai performante de la 1 ianuarie până la 1 septembrie 2021 se află pe primele poziții Teraplast, cu un avans de 172.6%, Nuclearelectrica cu 66.9% și SIF Muntenia cu 64.7%.
- Totuși, Bursa din Varșovia este în față la capitolul lichidității. Volumul mediu zilnic de tranzacționare a fost de 15.09 mil. EUR la BVB, în vreme ce la WSE, doar pe acțiuni, în iulie volumul a fost de 195.3 mil EUR pe zi, se arată în analiza elaborată de Claudiu Cazacu, Consulting Strategist în cadrul XTB, casă de brokeraj listată pe Bursa de la Varșovia.
Indicele BET a înregistrat, până la închiderea ședinței din 1 septembrie, o creștere de 25.5%, iar BET-TR, care include dividendele, una de 31.1%. Într-un an (față de 1 septembrie 2020) avansul e și mai impresionant: 36.5% pentru BET și 44.1% pentru BET-TR.
Interesul investitorilor a fost susținut și pe canalul instituțional și pe cel de retail, într-un mediu cu lichiditate globală abundentă, și în care anticiparea și apoi redeschiderea efectivă a societății a permis o revitalizare a activității economice.
Între companiile cele mai performante de la 1 ianuarie până la 1 septembrie 2021 se află pe primele poziții Teraplast, cu un avans de 172.6%, Nuclearelectrica cu 66.9% și SIF Muntenia cu 64.7%.
Pentru ultimele 12 luni, procentele și lista se modifică: Teraplast conduce, cu un randament de nivel înalt (amintind de unele companii de tehnologie din SUA) de 230.8%, urmată de Medlife, cu 177.7% și SIF Muntenia cu 82.4%.
Asemenea cifre spectaculoase, care au înseninat investitorii de portofoliu, au permis, de asemenea o schimbare de perspectivă vis-a-vis de bursă: numărul de listări, fie pe segmentul principal, fie mai ales pe cel de creștere, Aero, a ajuns la o cotă fără precedent de la perioada de formare a bursei. Oferta în creștere a dus și la sporirea numărului de investitori, potrivit FCI (Fondului de Compensare a Investitorilor), la 70.756 la jumătatea anului, de la 65.637 la început de 2021.
În România segmentul de creștere a înregistrat 15 listări anul acesta (și 2 pe piața principală), în timp ce în Polonia până în august fuseseră înregistrate 16 listări pe segmentul de creștere (NewConnect, similar Aero) și 9 noi nume pe piața principală, din care 6 fuseseră avansate de pe segmentul de creștere.
Potrivit estimărilor CEO-ului Bursei de la Varșovia (WSE – Warsaw Stock Exchange), ar fi așteptate încă 20 de nume noi, pe ambele segmente, până la finalul anului. Deși Polonia stă mai bine la acest capitol, efervescența listărilor noi de la București a redus masiv diferența care fusese în unii ani imensă între volumul de listări noi din Polonia și ”seceta” din România. Trendul actual pare unul favorabil pieței locale, și sunt așteptate listări importante, inclusiv din IT, în segmentul principal, dar și pe Aero.
În privința randamentelor, anul acesta a fost unul bun și pentru bursa poloneză, dar indicele WIG20 a reușit un avans de 19.3%, sensibil sub cel al BET. Companiile care au tras în sus indicele sunt, în ordinea performanței Bank Polska (Pekao) cu 75.8%, LPP (companie de producție și distribuție îmbrăcăminte) cu 67.7% și JSW (minerit cărbune) cu 67.2%.
Segmentul de IT a fost ca o piatră de moară pentru indice, faimosul CD Projekt nereușind să recupereze după seria de dezamăgiri, și înregistrând o scădere de 32.2% anul acesta, în timp ce Allegro, companie de comerț electronic este pe minus 14.7% anul acesta, deși în recuperare de aproape 50% față de minimele atinse în mai.
Sentimentul în piața de capital polonă este mai reținut, cu aprecieri mai reduse decât bursa românească, iar indicele din Varșovia nu a atins noi valori record ca în România.
În termeni relativi, piața de capital românească a depășit notabil atractivitatea celei poloneze, pornind (inițial) de la o bază de evaluare relativ atractivă, cu un randament ridicat al dividendelor și cu o lichiditate generală în creștere.
Totuși, Bursa din Varșovia este în față la aducerea de noi emitenți - deși diferența s-a diminuat anul acesta - și mai ales la capitolul lichidității. Volumul mediu zilnic de tranzacționare a fost de 15.09 mil. EUR la BVB. La WSE, doar pe acțiuni, în iulie volumul a fost de 18.5 mld. PLN, adică un echivalent de 195.3 mil EUR pe zi (fără segmentul de obligațiuni, certificate, produse structurate sau derivate).
Lichiditatea este un capitol deosebit de important pentru accesul marilor investitori, și unde România mai are foarte mult de recuperat. Noi listări, includerea eventuală în indicii MSCI și deschiderea mult așteptatei piețe de produse derivate ar contribui considerabil la diminuarea decalajului, în timp.
"Acest material este o comunicare de marketing în sensul articolului 24 alineatul (3) din Directiva 2014/65 / UE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 mai 2014 privind piețele de instrumente financiare, și de modificare a Directivei 2002/92 / CE și a Directivei 2011 / 61 / UE (MiFID II). Comunicarea de marketing nu este o recomandare de investiții sau o recomandare de informații sau o recomandare care sugerează o strategie de investiții în sensul Regulamentului (UE) nr. 596/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 aprilie 2014 privind abuzul de piață ( reglementarea abuzului de piață) și de abrogare a Directivei 2003/6 / CE a Parlamentului European și a Consiliului și a Directivelor Comisiei 2003/124 / CE, 2003/125 / CE și 2004/72 / CE și a Regulamentului delegat (UE) 2016/958 al Comisiei din 9 596/2014 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește standardele tehnice de reglementare pentru aranjamentele tehnice pentru prezentarea obiectivă a recomandărilor de investiții sau a altor informații care sugerează strategii de investiții și pentru dezvăluirea de interese particulare sau indicații de conflicte de interese sau orice alte sfaturi, inclusiv în domeniul consultanței în materie de investiții, în sensul Legii privind tranzacționarea cu instrumente financiare din 29 iulie 2005 (de ex. Journal of Laws 2019, articolul 875, astfel cum a fost modificat). Comunicarea de marketing este pregătită cu cea mai mare diligență, obiectivitate, prezintă faptele cunoscute autorului la data pregătirii și este lipsită de orice elemente de evaluare. Comunicarea de marketing este pregătită fără a lua în considerare nevoile clientului, situația sa financiară individuală și nu prezintă nicio strategie de investiții în niciun fel. Comunicarea de marketing nu constituie o ofertă de vânzare, oferire, abonament, invitație la cumpărare, reclamă sau promovare a oricărui instrument financiar. XTB SA nu este responsabilă pentru acțiunile sau omisiunile niciunui client, în special pentru achiziționarea sau cedarea instrumente, întreprinse pe baza informațiilor conținute în această comunicare de marketing. XTB SA nu va accepta răspunderea pentru nicio pierdere sau daună, inclusiv, fără limitare, orice pierdere care poate apărea direct sau indirect, efectuată pe baza informațiilor conținute în această comunicare de marketing. În cazul în care comunicarea de marketing conține informații despre orice rezultat cu privire la instrumentele financiare indicate în acestea, acestea nu constituie nicio garanție sau prognoză cu privire la rezultatele viitoare. Performanțele anterioare nu indică neapărat rezultatele viitoare și orice persoană care acționează pe baza acestor informații o face pe propriul risc. Acest material nu este emis pentru a influenta deciziile de tranzacționare ale niciunei persoane. Informațiile cuprinse în cadrul acestui material nu sunt prezentate pentru a fi aplicate, copiate sau testate în cadrul tranzacțiilor dumneavoastră. Informațiile cuprinse în cadrul acestui material sunt emise în baza experienței proprii a emitentului și nu reprezintă o recomandare individuală, nu vizează atingerea anumitor obiective, randamente financiare și nu se adresează nevoilor niciunei persoane anume care ar primi-o. Premisele acestui material nu au în vedere situația și persoana dumneavoastră deci nu recomandăm utilizarea acestor informații sub orice formă. Utilizarea informațiilor cuprinse în cadrul acestui material în orice modalitate se face pe propria dumneavoastră răspundere. Acest material este emis de către un analist pentru care își asumă răspunderea XTB SA, persoană juridică autorizată de KNF – Autoritatea de Supraveghere Financiara din Polonia."