2020.07.09 - Producătorii de vaccinuri, din nou în atenția investitorilor români la bursă

Subiecte similare:
Timp de citire: 4 minute(s)
Investitorii au tins să plaseze pe plan secund informațiile legate de accelerarea ritmului de creștere a numărului de cazuri la nivel internațional. Aceștia s-au concentrat asupra semnalelor de redresarea a economiei aduse de datele macroeconomice. Pe măsură ce situația continuă să se deterioreze, în pofida sosirii sezonului cald, iar autoritățile din anumite țări au în vedere noi măsuri restrictive, speranța piețelor se mută către un alt factor definitoriu: un vaccin. Astfel, atenția investitorilor a revenit în sectorul farmaceutic, aceștia urmărind modul în care evoluează cercetările legate de vaccinuri, se arată într-o analiză a XTB România.

 

Evaluarea progresului în privința unui vaccin nu este ușoară, în prezent numărul de produse în cercetare și viteza de lucru fiind fără precedent. Se poate nota că în faza III de testare se află în prezent un produs al unei companii din China, și un altul al asocierii Oxford – AstraZeneca. În această etapă, este testată eficacitatea medicamentului, după confirmarea siguranței formulei de către primele două etape.

„Speranțele au fost ridicate și pentru varianta firmei americane Moderna, testul la scară largă urmând să înceapă luna aceasta. Informații recente (preluate de Bloomberg) arată însă că o amânare a debutului fazei III ar ascunde de fapt dificultăți mai serioase, o agenție guvernamentală arătându-se nu foarte încrezătoare în capacitatea tehnică și în resursele umane ale companiei de a duce la bun sfârșit un proiect atât de amplu. Amprenta speranțelor și dezamăgirilor asupra valorii sale de piață a fost majoră. De la 19.23 dolari în ianuarie, acțiunea a atins un vârf de 80 de dolari, pe 18 mai înainte de coborî cu aproape un sfert, până la puțin peste 61 de USD în sesiunea de marți. Impactul veștilor (pozitive sau nu) asupra cotațiilor emitenților din domeniu poate fi foarte mare chiar și în interiorul sesiunii (intra-day). Nu puține au fost sesiunile cu salturi de peste 10-15% atunci când au fost anunțate fie acceptarea finalizării cu succes a unei faze de testare, fie studii și rezultate preliminare favorabile. Este cazul unor titluri precum Moderna, Cansino sau Novavax. Marți, titlurile NVAX au sărit cu peste 31% în urma anunțului că a primit o finanțare de 1.6 mld. USD din partea autorităților, cea mai mare tranșă de până acum din cadrul programului Warp Speed, care a mai dirijat fonduri și către Johnson and Johnson, Merck, AstraZeneca sau Moderna”, arată Claudiu Cazacu, Consulting Strategist în cadrul XTB România.

„Recent, Pfizer, care a anunțat că a obținut anticorpi în urma aplicării produsului dezvoltat împreună cu o companie germană (BioNTech) a primit votul investitorilor, deși, pentru un gigant din industria farma, impactul relativ al unui nou produs este mult mai restrâns prin comparație cu o firmă mică. Astfel, Pfizer a crescut cu aproximativ 4.5%, în timp ce BioNTech (având o capitalizare de aproximativ 12 ori mai mică) a crescut cu peste 17% în prima parte a ședinței, după anunț, cu toate că aproape tot câștigul a fost risipit în sesiunile următoare. Aflăm astfel de unde apare o diferență majoră de volatilitate între firmele mici, atractive în special pentru speculatori și cei cu apetit ridicat pentru risc, și numele mari ale domeniului farma, preferate de investitorii cu o toleranță mai redusă față de riscuri”, explică Claudiu Cazacu.

Răbdarea unora a fost, însă, generos recompensată. Acțiunile Regeneron, o companie cu o valoare de piață de peste 60 de mld. de dolari, au crescut de la 373 USD la începutul anului la peste 640 pe 7 iulie, ritmul fiind relativ susținut. Un trend chiar mai puternic a înregistrat Cansino, listată pe bursa din Hong Kong, cu o capitalizare echivalentă de aprox 6.5 mld. USD (50.5 mld. HKD): de la 59.85 dolari HK la 227 miercuri, 8 iulie. Titluri precum Gilead sau Fuji, au rămas în urmă, bătând pasul lateral în ultima lună, sau chiar au intrat pe trend descendent, ca în cazul conglomeratului japonez, rezultatele produselor lor fiind prea restrânse pentru a aprinde apetitul investitorilor.

„Viitorul este, însă, unul mai puțin clar: deși nevoia de doze de vaccin va fi imensă, cu provocări logistice semnificative, avantajul ”primului venit” în piețele financiare va însemna că atenția piețelor va fi ghidată în primul rând spre câștigătorul cursei, însemnând, cel puțin în primă fază, o diferență notabilă de performanță în defavoarea competitorilor săi”, concluzionează Claudiu Cazacu.

Pe de altă parte, pe măsură ce vaccinurile împotriva coronavirusului intră în faza finală a testării, se dezvoltă o ”nouă competiție” la nivelul guvernelor pentru a încheia acorduri de furnizare a vaccinurilor, chiar înainte de publicarea informațiilor privind eficacitatea. Unul dintre cele mai relevante exemple este guvernul Marii Britanii, care, după ce a semnat o înțelegere cu AstraZeneca și Universitatea Oxford pentru 100 de milioane de doze de vaccin, se apropie de o tranzacție de 500 de milioane de lire sterline cu GlaxoSmithKline și Sanofi pentru a cumpăra 60 de milioane de doze din produsul dezvoltat de aceștia, în cazul în care produsul se dovedește eficient.

„Aceste aspecte pot reprezenta niște atuuri pentru companii în procesul de alegere a companiilor de către investitori. Pe de o parte, oferă stabilitate și o siguranță privind un volum semnificativ al cererii de vaccinuri. Pe de altă parte, pot oferi detalii privind companiile a căror candidați sunt cei mai promițători sau legate de abilitatea de dezvoltare a produsului de către companie. Guvernele aleg companiile după o analiză cuprinzătoare care este greu de crezut că poate fi realizată de investitorul obișnuit având în vedere accesul diferit la informații, dar și abilitatea de interpretare și nivelul de expertiză net superior al guvernului. Un alt produs care a intrat în centrul atenției investitorilor sunt compușii bazați pe anticorpi, ce vizează administrarea către persoanele neinfectate care au intrat în contact cu subiecți depistați pozitiv. Una dintre companiile care s-au făcut remarcate în acest sector este Regeneron Pharmaceuticals, care a intrat în a treia fază a cercetărilor cu produsul său. Analiza este supusă pe un eșantion de 2 mii de subiecți, în parteneriat cu Institutul Național de Alergii și Boli Infecțioase. Având în vedere ritmul accelerat de răspândire a infecțiilor în SUA, până la dezvoltarea unui vaccin care să aibă rezultate este posibil ca o modalitate mai eficientă pe termen scurt să fie reprezentată de astfel de compuși, care pot ajuta la imunizarea populației. Din acest motiv, companiile implicate în acest domeniu ar putea intra în centrul atenției”, atrage atenția, la rândul său, Radu Puiu, Analist în cadrul XTB România.

"Acest material este o comunicare de marketing în sensul articolului 24 alineatul (3) din Directiva 2014/65 / UE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 mai 2014 privind piețele de instrumente financiare, și de modificare a Directivei 2002/92 / CE și a Directivei 2011 / 61 / UE (MiFID II). Comunicarea de marketing nu este o recomandare de investiții sau o recomandare de informații sau o recomandare care sugerează o strategie de investiții în sensul Regulamentului (UE) nr. 596/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 aprilie 2014 privind abuzul de piață ( reglementarea abuzului de piață) și de abrogare a Directivei 2003/6 / CE a Parlamentului European și a Consiliului și a Directivelor Comisiei 2003/124 / CE, 2003/125 / CE și 2004/72 / CE și a Regulamentului delegat (UE) 2016/958 al Comisiei din 9 596/2014 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește standardele tehnice de reglementare pentru aranjamentele tehnice pentru prezentarea obiectivă a recomandărilor de investiții sau a altor informații care sugerează strategii de investiții și pentru dezvăluirea de interese particulare sau indicații de conflicte de interese sau orice alte sfaturi, inclusiv în domeniul consultanței în materie de investiții, în sensul Legii privind tranzacționarea cu instrumente financiare din 29 iulie 2005 (de ex. Journal of Laws 2019, articolul 875, astfel cum a fost modificat). Comunicarea de marketing este pregătită cu cea mai mare diligență, obiectivitate, prezintă faptele cunoscute autorului la data pregătirii și este lipsită de orice elemente de evaluare. Comunicarea de marketing este pregătită fără a lua în considerare nevoile clientului, situația sa financiară individuală și nu prezintă nicio strategie de investiții în niciun fel. Comunicarea de marketing nu constituie o ofertă de vânzare, oferire, abonament, invitație la cumpărare, reclamă sau promovare a oricărui instrument financiar. XTB SA nu este responsabilă pentru acțiunile sau omisiunile niciunui client, în special pentru achiziționarea sau cedarea instrumente, întreprinse pe baza informațiilor conținute în această comunicare de marketing. XTB SA nu va accepta răspunderea pentru nicio pierdere sau daună, inclusiv, fără limitare, orice pierdere care poate apărea direct sau indirect, efectuată pe baza informațiilor conținute în această comunicare de marketing. În cazul în care comunicarea de marketing conține informații despre orice rezultat cu privire la instrumentele financiare indicate în acestea, acestea nu constituie nicio garanție sau prognoză cu privire la rezultatele viitoare. Performanțele anterioare nu indică neapărat rezultatele viitoare și orice persoană care acționează pe baza acestor informații o face pe propriul risc. Acest material nu este emis pentru a influenta deciziile de tranzacționare ale niciunei persoane. Informațiile cuprinse în cadrul acestui material nu sunt prezentate pentru a fi aplicate, copiate sau testate în cadrul tranzacțiilor dumneavoastră. Informațiile cuprinse în cadrul acestui material sunt emise în baza experienței proprii a emitentului și nu reprezintă o recomandare individuală, nu vizează atingerea anumitor obiective, randamente financiare și nu se adresează nevoilor niciunei persoane anume care ar primi-o. Premisele acestui material nu au în vedere situația și persoana dumneavoastră deci nu recomandăm utilizarea acestor informații sub orice formă. Utilizarea informațiilor cuprinse în cadrul acestui material în orice modalitate se face pe propria dumneavoastră răspundere. Acest material este emis de către un analist pentru care își asumă răspunderea XTB SA, persoană juridică autorizată de KNF – Autoritatea de Supraveghere Financiara din Polonia."

Alătură-te celor peste
1 000 000 de investitori din întreaga lume

Folosim cookie-uri

Apăsând pe „Accept tot”, sunteți de acord cu stocarea cookie-urilor pe dispozitivul dvs. pentru a îmbunătăți navigarea pe site, a analiza utilizarea site-ului și pentru îmbunătățirea eficienței marketingului nostru.

Acest grup conține cookie-uri necesare pentru ca site-ul nostru web să funcționeze. Acestea sunt necesare pentru funcționalități precum preferințe de limbă, distribuția traficului sau menținerea sesiunii utilizatorului. Ele nu pot fi dezactivate.

Nume cookie
Descriere
SERVERID
userBranchSymbol Data de expirare: 17 octombrie 2024
adobe_unique_id Data de expirare: 16 octombrie 2025
SESSID Data de expirare: 2 martie 2024
X-Salesforce-CHAT
__hssc Data de expirare: 16 octombrie 2024
__cf_bm Data de expirare: 16 octombrie 2024
xtbCookiesSettings Data de expirare: 16 octombrie 2025
xtbLanguageSettings Data de expirare: 16 octombrie 2025
test_cookie Data de expirare: 16 octombrie 2024
userPreviousBranchSymbol Data de expirare: 16 octombrie 2025
TS5b68a4e1027
countryIsoCode
TS5b68a4e1027
intercom-id-iojaybix Data de expirare: 13 iulie 2025
intercom-session-iojaybix Data de expirare: 23 octombrie 2024
intercom-device-id-iojaybix Data de expirare: 13 iulie 2025
__cf_bm Data de expirare: 16 octombrie 2024
__cfruid
__cfruid
__cf_bm Data de expirare: 16 octombrie 2024
__cf_bm Data de expirare: 16 octombrie 2024
_cfuvid
xtbCookiesSettings Data de expirare: 16 octombrie 2025
_cfuvid
adobe_unique_id Data de expirare: 16 octombrie 2025
TS5b68a4e1027
SERVERID
TS5b68a4e1027
__hssc Data de expirare: 16 octombrie 2024
test_cookie Data de expirare: 1 martie 2024
_cfuvid
__cf_bm Data de expirare: 16 octombrie 2024
__cf_bm Data de expirare: 16 octombrie 2024

Folosim instrumente care ne permit să analizăm modul de utilizare a paginii noastre. Astfel de date ne permit să îmbunătățim experiența de utilizare a serviciului nostru web.

Nume cookie
Descriere
_gid Data de expirare: 9 septembrie 2022
_gaexp Data de expirare: 3 decembrie 2022
_gat_UA-24128249-1 Data de expirare: 8 septembrie 2022
_gat_UA-121192761-1 Data de expirare: 8 septembrie 2022
_ga_CBPL72L2EC Data de expirare: 16 octombrie 2026
_ga Data de expirare: 16 octombrie 2026
__hstc Data de expirare: 14 aprilie 2025
__hssrc
_vwo_uuid_v2 Data de expirare: 17 octombrie 2025
_ga_TC79BEJ20L Data de expirare: 16 octombrie 2026
_vwo_uuid Data de expirare: 16 octombrie 2025
_vwo_ds Data de expirare: 15 noiembrie 2024
_vwo_sn Data de expirare: 16 octombrie 2024
_vis_opt_s Data de expirare: 24 ianuarie 2025
_vis_opt_test_cookie
_ga_CBPL72L2EC Data de expirare: 16 octombrie 2026
_ga Data de expirare: 16 octombrie 2026
_gid Data de expirare: 17 octombrie 2024
__hstc Data de expirare: 14 aprilie 2025
__hssrc
_ga_TC79BEJ20L Data de expirare: 16 octombrie 2026
_gcl_au Data de expirare: 14 ianuarie 2025
AnalyticsSyncHistory Data de expirare: 31 martie 2024
_gcl_au Data de expirare: 14 ianuarie 2025

Acest grup de cookie-uri este folosit pentru a vă afișa anunțuri cu subiecte de interes pentru dvs. De asemenea, ne permite să ne monitorizăm activitățile de marketing și ne ajută să măsuram performanța reclamelor noastre.

Nume cookie
Descriere
MUID Data de expirare: 10 noiembrie 2025
_omappvp Data de expirare: 28 septembrie 2035
_omappvs Data de expirare: 16 octombrie 2024
_uetsid Data de expirare: 17 octombrie 2024
_uetvid Data de expirare: 10 noiembrie 2025
_fbp Data de expirare: 14 ianuarie 2025
fr Data de expirare: 7 decembrie 2022
_ttp Data de expirare: 10 noiembrie 2025
_tt_enable_cookie Data de expirare: 10 noiembrie 2025
_ttp Data de expirare: 10 noiembrie 2025
hubspotutk Data de expirare: 14 aprilie 2025
omSeen-bf0j5ficcdwh69l4zs8y Data de expirare: 8 octombrie 2022
YSC
VISITOR_INFO1_LIVE Data de expirare: 14 aprilie 2025
hubspotutk Data de expirare: 14 aprilie 2025
_ttp Data de expirare: 10 noiembrie 2025
_uetsid Data de expirare: 17 octombrie 2024
_uetvid Data de expirare: 10 noiembrie 2025
MUID Data de expirare: 10 noiembrie 2025
_tt_enable_cookie Data de expirare: 10 noiembrie 2025
_ttp Data de expirare: 10 noiembrie 2025
_fbp Data de expirare: 14 ianuarie 2025
li_sugr Data de expirare: 30 mai 2024
UserMatchHistory Data de expirare: 31 martie 2024
IDE Data de expirare: 4 noiembrie 2025
VISITOR_PRIVACY_METADATA Data de expirare: 14 aprilie 2025
MSPTC Data de expirare: 10 noiembrie 2025
IDE Data de expirare: 10 noiembrie 2025
muc_ads Data de expirare: 16 octombrie 2026
guest_id_marketing Data de expirare: 16 octombrie 2026
guest_id_ads Data de expirare: 16 octombrie 2026
guest_id Data de expirare: 16 octombrie 2026

Cookie-urile din acest grup stochează preferințele pe care le-ați avut în timpul utilizării site-ului, astfel încât acestea să fie deja active când vizitați pagina după o perioadă de timp.

Nume cookie
Descriere
bcookie Data de expirare: 16 octombrie 2025
lidc Data de expirare: 17 octombrie 2024
bscookie Data de expirare: 1 martie 2025
li_gc Data de expirare: 14 aprilie 2025
bcookie Data de expirare: 16 octombrie 2025
li_gc Data de expirare: 14 aprilie 2025
lidc Data de expirare: 17 octombrie 2024
personalization_id Data de expirare: 16 octombrie 2026

Această pagină folosește cookie-uri. Cookie-urile sunt fișiere stocate în browser-ul dvs. și sunt utilizate de majoritatea site-urilor web pentru a vă ajuta să vă personalizați experiența web. Pentru mai multe informații, consultați Politica de confidențialitate. Puteți gestiona cookie-urile apăsând pe „Setări”. Dacă sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor, apăsați pe „Accept tot”.

Schimbă regiunea și limba
Țara de reședință
Limbă