Într-o mişcare de opoziţie la presiunea unei vieţi de succes orientate spre material, prinde contur în diferite regiuni ale globului "Underconsumption core" sau "normal core", adică răspunsul celor care aleg consumul redus la esenţial, dar cu ecou negativ pentru marile industrii, arată Claudiu Cazacu, consultant de strategie în cadrul XTB România, companie de tranzacţionare pe bursele internaţionale.
Este vorba despre o tendinţă care promovează un stil de viaţă diferit de "curentul principal" şi care presupune reducerea - până la eliminarea - cheltuielilor considerate nenecesare.
Începe să investești acum sau testează un cont demo fără riscuri
Deschide Cont Real TESTEAZĂ DEMO Descarcă aplicația pentru mobil Descarcă aplicația pentru mobilMai mult, demersul e o glorificare a reutilizării, conversiei, aprecierii obiectelor şi uneltelor vechi. Ar putea fi vorba de un uscător de păr, un aparat electronic sau un telefon păstrate multă vreme după ce au ieşit din modă, o haină transformată pentru a-i insufla o nouă viaţă sau chiar un obiect de mobilier reparat.
În orice caz, este prescrisă evitarea consumului debordant de produse cu durată de viaţă limitată programat, a hainelor de o calitate mai redusă care ies rapid din modă, a telefoanelor schimbate la următoarea îmbunătăţire incrementală a camerei foto, în timp ce vechile obiecte sunt încă utilizabile.
Într-un fel, mişcarea se raportează strâns la "downshifting", adică adoptarea unui mod de viaţă mai simplu, o evadare de la conformismul materialist, un drum către o viaţă mai echilibrată şi mai mult timp liber prin refocalizare spre experienţe şi împlinire personală şi relaţii de calitate, în locul succesului economic.
Beneficiul ecologic este evident: resursele consumate o dată pentru producerea bunurilor respective produc rezultate pentru mai multă vreme, evitând stresul generat de producerea, împachetarea, transportarea, distribuirea şi aruncarea altora noi. Efectele compuse, acumulate în timp, pot fi deosebit de ample, deşi dificil de calculat cu precizie, şi se amplifică odată cu popularitatea mişcării, punctează Claudiu Cazacu.
Ce indicii economice transmite trendul?
Trendul promovat pe variate reţele sociale, şi în special pe TikTok, captează audienţe în creştere, dar ar putea fi, oare, la intersecţia dintre respingerea consumului excesiv şi nevoia devoratoare de conţinut nou? Sau să fie, oare, doar o revenire spre normalitate, spre modul familiar al mai tuturor studenţilor şi al celor aflaţi sub presiunea variatelor categorii de cheltuieli, în clase de mijloc atinse de inflaţia globală a ultimilor ani?
Răspunsul la această întrebare, precum şi estimarea viabilităţii mişcării "normal core", a cheltuielilor esenţiale nu sunt deloc indiferente investitorilor, economiştilor, decidenţilor de politici monetare. Deşi sunt încă relativ nişate, atitudinile grupate sub acest nume, ar putea fi atât indicii ale unor curente mai puţin vizibile din economie, cât şi predictori pentru viitorul apropiat şi mediu.
Cuvinte noi precum "defluencing, defashioning" sau îndepărtarea de direcţiile principale ale influencerilor populari sau imperativele modei nu sunt doar o formă de activism prin minimalism.
Ele pot genera dificultăţi reale unor companii precum LVMH, care a pierdut 6,1% anul acesta, şi 22% de la vârful din 14 martie, a întregului sector de lux, şi nu numai, arată consultantul de strategie din cadrul XTB România.
Tema este legată strâns de întregul mod de funcţionare al economiei, de la externalizarea producţiei de masă în Asia până la migrarea spre noi categorii de venituri a economiilor emergente.
O recalibrare a atitudinii consumatorilor, dacă va continua, ar avea, în timp, efecte seismice. Grija pentru mediu impune o mai mare atenţie asupra economiei circulare şi este unul din motoarele mişcării pentru consumul redus la esenţial. Un alt efect este constrângerea veniturilor reale, sub presiunea inflaţiei şi dobânzilor mari, în SUA şi Europa de Vest, şi a economiei lente, care digeră efectele crizei imobiliare în China.
În domeniul materiilor prime, cea mai bună performanţă anul acesta este a boabelor de cacao, cu un plus de 81,7% în timp ce minereul de fier a înregistrat o scădere de 27,2% la bursa din New York.
Deşi oferta redusă de condiţiile de vreme în Africa a fost motivul principal pentru cacao, şi o încetinire a activităţii în China pentru minereul de fier, fotografia macro este sugestivă pentru dinamica recentă şi cea pe orizontul apropiat.
Datele din piaţa muncii din SUA, revizuite recent, performanţa slabă a industriei din Europa, cu indicatori pentru Germania, Franţa şi alte state în zona de contracţie, retragerea capitalului către "baze", ilustrată la început de august de mişcarea yenului japonez şi a burselor, încetinirea consumului la un avans de 5% în China de la aproape 10% între 2015 şi 2019 sunt doar o altă expresie a unui mediu global mai rezervat.
"Normal core", concept cu valenţe diferite pentru populaţie
Pentru unii, trendul "normal core" este doar un nume sofisticat pentru atitudini sănătoase referitoare la bugetul individual şi al familiei. Cu alte cuvinte, în viziunea lor, vorbim despre o valorizare a economiei de resurse, cu o dimensiune culturală şi de responsabilitate nouă, e drept, dar foarte asemănătoare, de exemplu, cu cea impusă de economie în anii '90 în estul Europei, subliniază Claudiu Cazacu.
Pentru alţii, însă e un simbol al unor noi abordări de durată. Succesul mişcării în China, unde se alătură trendului de "revenge saving", economisire "feroce" reflectă un semnal puternic pentru starea curentă a unuia dintre cele mai puternice motoare ale economiei globale.
Benefică pentru planetă, mişcarea este încă la început, şi, dacă va continua o creştere viguroasă, ar putea remodela relaţiile economice între state, departajând clar domenii şi regiuni câştigătoare de cele aflate în recul.
Dacă, însă, va rămâne adăpostită în "nişe", va reprezenta doar un contrapunct faţă de atitudinile de consum, favorabile, pe burse, în special giganţilor în capitalizare bursieră, de la Apple, Amazon şi Google, până la Tencent, Alibaba, LVMH şi Inditex, arată consultantul de strategie din cadrul XTB România.
"Acest material este o comunicare de marketing în sensul articolului 24 alineatul (3) din Directiva 2014/65 / UE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 mai 2014 privind piețele de instrumente financiare, și de modificare a Directivei 2002/92 / CE și a Directivei 2011 / 61 / UE (MiFID II). Comunicarea de marketing nu este o recomandare de investiții sau o recomandare de informații sau o recomandare care sugerează o strategie de investiții în sensul Regulamentului (UE) nr. 596/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 aprilie 2014 privind abuzul de piață ( reglementarea abuzului de piață) și de abrogare a Directivei 2003/6 / CE a Parlamentului European și a Consiliului și a Directivelor Comisiei 2003/124 / CE, 2003/125 / CE și 2004/72 / CE și a Regulamentului delegat (UE) 2016/958 al Comisiei din 9 596/2014 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește standardele tehnice de reglementare pentru aranjamentele tehnice pentru prezentarea obiectivă a recomandărilor de investiții sau a altor informații care sugerează strategii de investiții și pentru dezvăluirea de interese particulare sau indicații de conflicte de interese sau orice alte sfaturi, inclusiv în domeniul consultanței în materie de investiții, în sensul Legii privind tranzacționarea cu instrumente financiare din 29 iulie 2005 (de ex. Journal of Laws 2019, articolul 875, astfel cum a fost modificat). Comunicarea de marketing este pregătită cu cea mai mare diligență, obiectivitate, prezintă faptele cunoscute autorului la data pregătirii și este lipsită de orice elemente de evaluare. Comunicarea de marketing este pregătită fără a lua în considerare nevoile clientului, situația sa financiară individuală și nu prezintă nicio strategie de investiții în niciun fel. Comunicarea de marketing nu constituie o ofertă de vânzare, oferire, abonament, invitație la cumpărare, reclamă sau promovare a oricărui instrument financiar. XTB SA nu este responsabilă pentru acțiunile sau omisiunile niciunui client, în special pentru achiziționarea sau cedarea instrumente, întreprinse pe baza informațiilor conținute în această comunicare de marketing. XTB SA nu va accepta răspunderea pentru nicio pierdere sau daună, inclusiv, fără limitare, orice pierdere care poate apărea direct sau indirect, efectuată pe baza informațiilor conținute în această comunicare de marketing. În cazul în care comunicarea de marketing conține informații despre orice rezultat cu privire la instrumentele financiare indicate în acestea, acestea nu constituie nicio garanție sau prognoză cu privire la rezultatele viitoare. Performanțele anterioare nu indică neapărat rezultatele viitoare și orice persoană care acționează pe baza acestor informații o face pe propriul risc. Acest material nu este emis pentru a influenta deciziile de tranzacționare ale niciunei persoane. Informațiile cuprinse în cadrul acestui material nu sunt prezentate pentru a fi aplicate, copiate sau testate în cadrul tranzacțiilor dumneavoastră. Informațiile cuprinse în cadrul acestui material sunt emise în baza experienței proprii a emitentului și nu reprezintă o recomandare individuală, nu vizează atingerea anumitor obiective, randamente financiare și nu se adresează nevoilor niciunei persoane anume care ar primi-o. Premisele acestui material nu au în vedere situația și persoana dumneavoastră deci nu recomandăm utilizarea acestor informații sub orice formă. Utilizarea informațiilor cuprinse în cadrul acestui material în orice modalitate se face pe propria dumneavoastră răspundere. Acest material este emis de către un analist pentru care își asumă răspunderea XTB SA, persoană juridică autorizată de KNF – Autoritatea de Supraveghere Financiara din Polonia."