După o lună agitată de mai, piețele globale au crescut puternic în anticiparea faptului că băncile centrale ar putea salva din nou investitorii. Aceste speranțe au fost alimentate de discursul președintelui BCE, iar în acest moment investitorii așteaptă cu nerăbdare direcția hotărâtă de Fed. La ce să ne așteptăm de la această ședință și ce reprezintă pentru piețele cheie precum GOLD, US500 și EURUSD?
Rezumat:
Începe să investești acum sau testează un cont demo fără riscuri
Deschide Cont Real TESTEAZĂ DEMO Descarcă aplicația pentru mobil Descarcă aplicația pentru mobil- Fed, sub presiune cu privire la reducerea ratelor
- Economia SUA nu justifică relaxarea monetară
- GOLD, US500, EURUSD vor putea fi puternic afectate de decizia FOMC de astăzi
Va adopta Fed o stare de expectativă?
Chiar dacă, în general, raportul NFP s-a publicat sub așteptări, rata șomajului din SUA a rămas la un nivel scăzut de mai bine de zeci de ani, creșterea PIB-ului a fost de peste 3% în Q1, inflația s-a situat aproape de ținta de 2%, iar acțiunile din SUA au înregistrat performanțe remarcabile. În același timp, piețele au inclus deja în preț 4 reduceri de rată până la sfârșitul anului viitor - prima reducere este așteptată în iulie! De ce ar corespunde mișcările Fed așteptărilor pieței? Principalul motiv este presiunea: presiunea politică exercitată de președintele Donald Trump, care își dorește realegeri și presiunea piețelor, deoarece o scădere a prețurilor acțiunilor ar putea să alimenteze incertitudinile comerciale și geopolitice. În acest context, Fed ar putea fi deschis unor viitoare mișcări de politică monetară, însă poate să nu fie în măsură să liniștească piețe cu privire la o serie de reduceri ale ratei (sau reducerea din iulie). Amintim că președintele Powell a fost extrem de optimist în luna mai însă, chiar dacă acesta poate fi oarecum mai dovish, așteptările agresive ale piețelor ar putea fi greu de îndeplinit.
Înainte ca Fed să înceapă ciclul de înăsprire monetară în decembrie 2015, membrii au sugerat în mod clar acest lucru în cadrul ședinței de dinainte. Repetarea acestui scenariu ar reprezenta cel mai clar semn al reducerii ratei în luna iulie. Sursa: federalreserve.gov, XTB Research
3 piețe interesant de urmărit:
Aur
Prețul aurului s-a apreciat în anticiparea relaxării monetare, așadar decizia FOMC de rată și perspectivele enunțate vor avea un impact major în cazul acestei piețe. Cu excepția cazului în care piețele sunt deja convinse că Fed va reduce ratele de dobândă în viitorul apropiat, este greu de justificat un raliu rapid pe termen scurt. Aurul s-a tranzacționat în cadrul unui interval de consolidare foarte extins timp de 3 ani și, în prezent, se localizează sub zona de rezistență de 1360 de dolari. Zona cheie de suport este cea de 1275 USD.
Sursa: xStation5
US500
US500 a recuperat deja 80% din pierderile suferite luna precedentă, mai ales pe fondul așteptărilor unei politici monetare mai relaxate. Acestea fiind spuse, este clar ce-și doresc investitorii de acțiuni de la Fed. Nerespectarea așteptărilor piețelor ar reprezenta o dezamăgire uriașă pentru cumpărătorii piețelor de capital. În cazul indicelui US500, prima zonă de suport poate fi localizată la nivelul de 2870 de puncte, iar linia de rezistență reprezintă maximul de 2960 de puncte.
Sursa: xStation5
EURUSD
Cotația EURUSD s-a corectat în urma discursului susținut de Mario Draghi, în cadrul căruia președintele a sugerat o posibilă relaxare monetară în viitorul apropiat. Acest lucru ar putea reprezenta un factor de influență major pentru perechea valutară în cauză, care pentru moment, pare că se apreciază. Prețul a spart formațiunea wedge descendetă, însă raliul inițial a decelerat, lăsând mișcarea decisivă în mâinile ședinței Fed. În acest moment, zona de suport localizată la nivelul de 1.1112 este mai aproape decât cea de rezistență de la 1.1346.
Sursa: xStation5
"Acest material este o comunicare de marketing în sensul articolului 24 alineatul (3) din Directiva 2014/65 / UE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 mai 2014 privind piețele de instrumente financiare, și de modificare a Directivei 2002/92 / CE și a Directivei 2011 / 61 / UE (MiFID II). Comunicarea de marketing nu este o recomandare de investiții sau o recomandare de informații sau o recomandare care sugerează o strategie de investiții în sensul Regulamentului (UE) nr. 596/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 aprilie 2014 privind abuzul de piață ( reglementarea abuzului de piață) și de abrogare a Directivei 2003/6 / CE a Parlamentului European și a Consiliului și a Directivelor Comisiei 2003/124 / CE, 2003/125 / CE și 2004/72 / CE și a Regulamentului delegat (UE) 2016/958 al Comisiei din 9 596/2014 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește standardele tehnice de reglementare pentru aranjamentele tehnice pentru prezentarea obiectivă a recomandărilor de investiții sau a altor informații care sugerează strategii de investiții și pentru dezvăluirea de interese particulare sau indicații de conflicte de interese sau orice alte sfaturi, inclusiv în domeniul consultanței în materie de investiții, în sensul Legii privind tranzacționarea cu instrumente financiare din 29 iulie 2005 (de ex. Journal of Laws 2019, articolul 875, astfel cum a fost modificat). Comunicarea de marketing este pregătită cu cea mai mare diligență, obiectivitate, prezintă faptele cunoscute autorului la data pregătirii și este lipsită de orice elemente de evaluare. Comunicarea de marketing este pregătită fără a lua în considerare nevoile clientului, situația sa financiară individuală și nu prezintă nicio strategie de investiții în niciun fel. Comunicarea de marketing nu constituie o ofertă de vânzare, oferire, abonament, invitație la cumpărare, reclamă sau promovare a oricărui instrument financiar. XTB SA nu este responsabilă pentru acțiunile sau omisiunile niciunui client, în special pentru achiziționarea sau cedarea instrumente, întreprinse pe baza informațiilor conținute în această comunicare de marketing. XTB SA nu va accepta răspunderea pentru nicio pierdere sau daună, inclusiv, fără limitare, orice pierdere care poate apărea direct sau indirect, efectuată pe baza informațiilor conținute în această comunicare de marketing. În cazul în care comunicarea de marketing conține informații despre orice rezultat cu privire la instrumentele financiare indicate în acestea, acestea nu constituie nicio garanție sau prognoză cu privire la rezultatele viitoare. Performanțele anterioare nu indică neapărat rezultatele viitoare și orice persoană care acționează pe baza acestor informații o face pe propriul risc. Acest material nu este emis pentru a influenta deciziile de tranzacționare ale niciunei persoane. Informațiile cuprinse în cadrul acestui material nu sunt prezentate pentru a fi aplicate, copiate sau testate în cadrul tranzacțiilor dumneavoastră. Informațiile cuprinse în cadrul acestui material sunt emise în baza experienței proprii a emitentului și nu reprezintă o recomandare individuală, nu vizează atingerea anumitor obiective, randamente financiare și nu se adresează nevoilor niciunei persoane anume care ar primi-o. Premisele acestui material nu au în vedere situația și persoana dumneavoastră deci nu recomandăm utilizarea acestor informații sub orice formă. Utilizarea informațiilor cuprinse în cadrul acestui material în orice modalitate se face pe propria dumneavoastră răspundere. Acest material este emis de către un analist pentru care își asumă răspunderea XTB SA, persoană juridică autorizată de KNF – Autoritatea de Supraveghere Financiara din Polonia."